Descoperă povestea Ready to box Chopstix prin preparatele sale

Primul lucru care îți vine în minte atunci când spui Ready to box Chopstix este diversitatea, deoarece întotdeauna ai de unde alege din zeci de preparate diferite, toate cu specific asiatic, pe cele care îți încântă gusturile.

Ready to box Chopstix și-a deschis primul restaurant în România în anul 2008, de atunci și până în prezent urmând tradiția ce stă la baza filosofiei asiatice și oferind tuturor clienților săi gustul autentic chinezesc. Astfel, cei 10 ani de funcționare ai Ready to box Chopstix se traduc printr-o vastă experiență în prepararea mâncării în stil asiatic. Ne place să ne mândrim cu performanțele noastre și credem cu tărie că suntem unul dintre cele mai bune restaurante cu specific asiatic, fiecare dintre noi fiind implicat, zi de zi, în construirea unei povești.

La Ready to box Chopstix, clienții noștri sunt prioritatea numărul unu. Întreținem valorile restaurantului nostru în fiecare zi a anului prin pregătirea celor mai bune gustări asiatice. Bucătarii noștri folosesc condimente naturale și proaspete, gătind preparatele pe loc, astfel încât clienții se bucură de mâncare ce nu își pierde din savoare sau consistență.

Cu siguranță, cei care au încercat deja unul sau mai multe dintre specialitățile noastre pot confirma valorile pe care ne bazăm de fiecare dată când ne oferim serviciile. Dacă încă nu le-ai ghicit pe toate, iată care sunt acestea: cea mai bună calitate a produselor și preparatelor asiatice, gust autentic oriental prin ingredientele folosite, servicii de servire și livrare la îndemâna oricui și oriunde, accesibilitatea prețurilor.

Fiecare preparat are propria poveste, propria călătorie pe care o oferă degustătorilor săi, niciunul dintre acestea nu oferă aceeași experiență. Poți călători în Asia, poți face cunoștință cu valorile și cultura orientale, poți simți savoarea celor mai autentice bucate tradiționale, toate acestea numai cu ajutorul rețetelor noastre atent studiate. Ready to box Chopstix reprezintă o adevărată poveste în sine, ce înglobează mai multe aventuri asiatice, îmbinând gusturi, texturi și culori cum nu ai mai întâlnit până acum. Astfel, poți alege din meniurile noastre de la aperitive, supe, până la preparate din fructe de mare, pui, vită, curcan sau chiar meniuri pentru vegetarieni sau copii. Toate acestea dau savoare zilei tale prin ingredientele și condimentele folosite și pun bazele unei povești de succes a celui mai îndrăgit restaurant.

O dată cu o gamă variată de produse, vine și diversitatea clienților noștri în ceea ce privește vârsta, ocupația și gusturile în mâncare. De aceea, încercăm noi înșine să fim cât mai creativi, să satisfacem toate nevoile și cerințele clienților noștri și să ne bucurăm alături de ei de calitatea preparatelor chinezești. Fie că ești la birou, acasă sau în drum spre școală, Ready to box Chopstix este mereu la îndemâna ta și îți livrează mâncarea preferată oriunde ai fi.

Fii parte a poveștii orientale și alege Ready to box Chopstix de fiecare dată când vrei savoare și cel mai bun gust!