Trăiește experiența asiatică prin noile gusturi de la Ready to box Chopstix

 

Asia este cel mai mare și cel mai populat continent din lume, fiind situat în principal în emisferele de est și de nord. Acesta acoperă 8,7% din suprafața totală a Pământului și cuprinde 30% din suprafața terestră. Dar plecând de la aceste date, ajungem pe un tărâm plin de poveste, cu tradiții multe și vechi în ceea ce privește atât arta culinară, cât și jocurile, cultura, etc.  O călătorie cât mai departe de casă se poate face și altfel, trebuie doar să știi cum și să te bucuri de savoarea bucatelor tradiționale. Uneori, gustul preparatelor, îmbinând texturi, arome, condimente specifice, te transportă cu adevărat în acea parte a lumii.

                Așadar, bucătăria unei ţări este caracterizată de stilul de gătit şi tradiţiile bine păstrate. Asia este continentul unde se găsesc numeroase culturi şi unde orice gurmand poate degusta preparate aromate şi unice. Cele mai comune alimente folosite pe tot teritoriul Asiei sunt orezul, ghimbirul, usturoiul, seminţele de susan, chilli, soia şi tofu, iar metodele de gătit includ stir fry, înăbuşire şi prăjire în ulei.

                Cu siguranță cu toții am auzit de orezul prăjit, pachețelele de primăvară, supa Miso. Și cu siguranță printre noi se numără suficienți fani ai acestor rețete. Toate țin de bucătăria asiatică atât de populară la momentul actual. Oameni din toată lumea au dezvoltat o fascinație pentru mâncarea asiatică și se bucură de vestitele preparate chinezești sau japoneze  mai mult ca niciodată. 

                Încă de la deschiderea primului restaurant în 2008, Ready to box Chopstix a vrut să împărtășească cunoștințele sale legate de prepararea mâncărurilor din bucătăria asiatică tradițională, dar și din cea modernă.  De atunci, punem la dispoziția clienților noștri o gamă variată de produse, gătită numai din ingrediente proaspete și delicioase.

                Restaurantele Ready to box Chopstix sunt astfel cea mai bună alegere pentru iubitorii de preparate asiatice, dar și pentru cei dornici să experimenteze gusturi noi, rețete inedite cu un amestec de texturi și gusturi menite să te transporte chiar în mijlocul Asiei. Chiar dacă nu ești acolo fizic, cu siguranță te poți bucura de o experiență orientală direct de la tine de acasă. Diversitatea este un element definitoriu pentru Ready to box Chopstix. La noi veți găsi mereu peste 40 de feluri de preparate: noodles cu pui, curcan sau vită, rață, pachețele de primăvară, fructe de mare, orez, salate, supe și diverse sosuri. Iar pentru a te ajuta să ieși din monotonia zilnică, Ready to box Chopstix îți aduce acum două preparate noi din sufletul Asiei, pe care să le încerci cu prietenii tăi. Când a fost ultima dată când ai încercat ceva nou sau când ai pornit într-o călătorie gastronomică? Acum este timpul perfect! Ce ai spune dacă ai încerca noul gust de pui sau vită combinat cu cartofi? Pui Tudou și Vită Tudou îți aduc cartofi delicioși în savoarea asiatică! Preparatele pe bază de cartofi îmbină gustul dulce al cartofilor cu savoarea puiului asiatic sau cu gustul de vită.

Mulți dintre noi asociem mâncarea asiatică cu un stil de viață sănătos, astfel că Ready to box Chopstix încearcă să mențină standardele ridicate și să ofere clienților săi cele mai bune preparate. Încearcă noile produse lansate, Pui Tudou și Vită Tudou și lasă-te purtat către lumea orientală! Cu siguranță nu vei regreta alegerea făcută!